Sâmbătă am mers din nou la copiii noştri. Vremea a ţinut cu noi şi aşa că am decis să ţinem toate activităţile afară, pe iarbă. Bineînţeles că cei mai încântaţi au fost copiii, care s-au distrat de numai la activităţile propuse. Povestea cu micuţul din turtă dulce a fost “savurată” cu multă atenţie şi mai apoi, cum micuţul din turtă a tot fugit prin iarba mare, la fel şi copiii s-au distrat alergând la jocul cu careul de awanna.

Cum te răcoreşti pe vreme caldă? Te uzi! Noi am ales să ne facem tatuaje cu apă. Să vă arătăm şi vouă ce a ieşit 🙂
Copiii şi-au propus o activitate practică pentru următoarele două săptămâni, o activitate progresivă. Abia aşteptăm să mergem iar la ei să vedem pe cine premiem pentru perseverenţă!
Gina Şipoş



frumoase petrecute cu voluntarii, încercând să confecţionăm cele mai bune materiale ce aveau să fie vândute. Într-o atmosferă festivă dată de playlistul de colinde de pe fundal şi având în mâini câte o fundiţă şi o bucată de foaie cartonată ce aveau să devină o felicitare de Crăciun, discuţiile şi râsetele dintre noi (dar şi clementinele) ne-au făcut să ne simţim ca o adevarată familie ce lucrează împreună spre un scop comun: târgul. Văzând cum se depune un efort atât de mare pentru strângerea de fonduri, mi-am dat seama că Fundaţia Pas cu Pas şi cauza acesteia stârneşte în noi această mare dorinţă de a munci, de a oferi , de a ne sacrifica.
pregătite pentru acest nou an şcolar, am decis să ne retragem împreună cu voluntarii, în natură. Locul ales, este bine cunoscuta cabană de la Someșul Rece, căci pentru noi mai mult decât o locaţie nouă, contează oamenii ce ne înconjoară. Retreat-urile, pe lângă a fi un contex de relaţionare şi bucurie abundentă, sunt un timp în care dorim să creştem, să ne şlefuim în vederea împlinirii scopului ce ne-a adus împreună.
pentru a putea apoi să instalăm corturile, au fost destul de memorabile!
