Începând cu anul trecut, când toată lumea redescoperea importanța relațiilor după pandemie, am ieșit și noi mai hotărât din perimetrul Borșa și am luat lumea la picior. Am vizitat școli, biserici, organizații non-guvernamentale, unde am vorbit despre nevoile copiilor instituționalizați. Spre surprinderea noastră am găsit foarte mulți oameni dispuși să se implice într-un mod consistent, structurat în viețile orfanilor. Au ridicat întrebări pertinente, au propus inițiative diverse, care ne-au provocat să accelerăm adaptarea agendei noastre organizaționale la acest flux de noi veniți și de noi acțiuni.
Sinergia a fost extraordinară. Astfel am căpătat mai multă îndrăzneală în demersurile noastre de a conferi vizibilitate situației orfanilor din România, de a invita actorii comunitari să devină parte din povestea lor.
Prezentările din școli, biserici, ONG-uri au condus la crearea a șase echipe de lucru (studenții de la Biserica Betel – octombrie 2022, Biserica Făclia – ianuarie 2023, tinerii de la Teen Challenge – ianuarie 2023, Biserica Iris – martie 2023 și două grupe de la Biserica Speranța – martie 2023). Recolta a fost atât de mare, încât ne-a copleșit! Ne-a provocat să ne dezvoltăm, să ne extindem mai rapid decât preconizam și a fost minunat că a făcut-o.

După alcătuirea echipelor, a urmat trainingul acestora în care scopul nostru principal a fost acela de a-i iniția pe voluntari în spiritul lucrurilor, în esența realității vieții instituționalizate, pe măsura cunoștințelor noastre de până acum. Le-am împărtășit perspectiva Pas cu Pas asupra lucrurilor, pentru a-i “trece granița” în lumea de la ATELIER, unde orfanii se bucură, se ceartă, se joacă, se liniștesc emoțional în moduri specifice care seamănă și nu seamănă cu cele ale copiilor sau fraților noștri de acasă. Aceste sesiuni de formare sunt încărcate de informații și de emoții care, deși atrag atenția asupra iluziilor și prejudecăților noastre, ajung într-un mod miraculos să ne înfrățească, să ne dovedească ce asemănători suntem în nevoile noastre fundamentale.
Trainingul este urmat de matching; tratăm cu toată seriozitatea potrivirea echipei de voluntari cu grupa de copii împreună cu care vor lucra timp de un an, lunar. Căutăm să asigurăm un cadru de lucru cât mai natural, mai organic, în care specificul oamenilor, preferințele lor firești să vină spontan în întâmpinarea a ceea ce se întâmplă. Începem cu o perioadă de acomodare, de inițiere care încurajează mult voluntarii să spargă gheața, sa se avânte în acțiune. De fapt, de-a lungul întregului an și mai ales la început, membrii echipei noastre le stau în permanență la dispoziție pentru suport, supervizare, încurajare.
În concluzie, bucuria noastră este profundă, pe măsura transformării noastre. Ne simțim asemeni copiilor, când scapă de centre și vin la țară. Prin voi, voluntari, colaboratori, susținători, descoperim o lume vie, dinamică, aspră, dar fair, care ne cheamă să ne lărgim și să integrăm nuanțe și dimensiuni noi. Nu ne mai săturăm de întâlnirea cu voi, așa cum nici copiii nu v-ar mai lăsa să plecați. Mai mult, suntem convinși acum că acesta este numai începutul.
















Weekendul acesta a fost din nou plin.






Cea mai frumoasă zi de la Borşa, anul acesta, a fost petrecută în compania unui tânăr de 17 ani, frumos, inteligent, foarte prietenos şi mare iubitor de muzică şi mărgele. Deşi este orb, am constatat cu uimire că V. “vede” mai bine decât mine minunea lumii din jurul lui pentru că eu pot trece pe lângă frumuseţe fără să o bag în seamă, dar pentru el fiecare detaliu este important. Am avut binecuvântarea ca timp de 6 ore să văd lumea prin ochelarii lui. Am povestit o bună bucată de timp despre viaţă, planuri de viitor, prieteni, hobby-uri, în timp ce ne delectam stând cu picioarele goale în nisip. Am continuat cu o plimbare prin curte, ne-am cufundat mâinile şi picioarele în apa rece de la fântână, am simţit trunchiurile copacilor, identificat diferite zone din curte, am pipăit şi mirosit plante din grădină – roşii, mentă, busuioc. V. ne-a uimit pe toţi cu curajul lui de a încerca lucruri noi, cum ar fi curăţatul şi tăiatul cartofilor dar şi cu capacitatea lui de a se orienta. La un moment dat, când am trecut pe lângă un copac, l-a explorat şi a identificat un cui în care era agăţat un prosop. Mai târziu, după o plimbare lungă, ajungând din nou la copac, a pus mâna exact pe cui şi a găsit prosopul din prima încercare. 🙂





