Scrierea acestor rânduri trezește în mine un val de recunoștință,  recunoștința pentru ultimii 5 ani în care mi s-a dat oportunitatea de a trăi o experiență care mi-a zguduit lumea, în cel mai bun sens cu putință.

Am ajuns la Pas cu Pas “întâmplător”, fără să știu exact ce caut sau cât voi sta și cu siguranță, fără să știu de darurile pe care va urma să le primesc:

 – am avut ocazia să pătrund în lumea copiilor și să învăț că bucuria, zâmbetele și jocul nu sunt anulate de condițiile vitrege ale abandonului ; am văzut însă și reversul medaliei – urmele adânci pe care atașamentul inconsistent le lasă;

– am văzut mugurii răscumpărării în viețile celor care au părăsit sistemul și și-au construit o viață independentă;

– am descoperit dimensiuni ale mentoratului;

– am început să învăț ce înseamnă conexiunile cu adevărat profunde: încurajare, onestitate transmisă cu dragoste, mărturisire, iertare;

Cel mai puternic dar a constat însă în relațiile dezvoltate.

Inchei spunând “mulțumesc!!!” celor care m-au lăsat să pătrund în viața lor, care mi-au devenit prieteni, care m-au încurajat, m-au amuzat, m-au întristat, mi-au pătruns adânc în suflet! Imi veți lipsi extrem de tare (îmi vor lipsi și Camp Discovery, Retreat-urile, Staff meeting-urile, ligretto, plimbările, poveștile, orezul cu curry, echipele de canadieni,… .) și abia aștept să ne reîntâlnim!

Vă îmbrățișez cu drag,                                                                                                                         Alexandra Cupar