Advent 2014

Advent 2014Mulți sărbătorim Adventul, dar știm ce înseamnă de fapt?

Anul acesta am aflat și noi că acest cuvânt derivă din latină și înseamna venire. Adventul e un sezon care reprezintă un timp de așteptare plină de speranță și pregătire pentru celebrarea Nașterii lui Isus, un timp de reflectare la modul în care profețiile și promisiunile Vechiului Testament au fost împlinite prin nașterea lui Mesia.

Astfel, activitățile realizate pe parcursul ultimelor două săptămâni ale lunii noiembrie s-au centrat pe această temă.
„Dacă ar fi să aleg un singur lucru dintre toate cele care mi-au placut, aș spune bucuria copiilor. Au fost atât de încântați să realizeze craft-urile, să asculte povestirile, puteai să vezi cât de multe se bucură să fie acolo. Nefiind încă perioada Crăciunului, primirea cadourilor a fost o surpriză totală, deoarece nu se așteptau la ele. Mai mult de atât, au avut șansa să își aleagă propriul lor cadou – o pereche nouă de pantofi – pentru care am fost împreună la cumpărături. Cât de importanți și puternici s-au simțit ducând cutiile cu ghete în brațe și arătându-le cu mândrie celorlalți.” – Gina Florea
Prin crafturi, discuții purtate, cadouri dăruite, sperăm că am reușit să provocăm fiecare copil să se folosească de această perioadă pentru a crește așteptarea și pentru a conștientiza adevăratul sens al Crăciunului.

Carmen Pop