Pentru că o echipă puternică se consolidează prin experiențe împărtășite, excursiile la munte cu echipa de angajați și voluntari au devenit o tradiție în comunitatea Pas cu Pas . Așa am marcat și în acest an “încheierea sezonului” de tabere și activități de vară cu copiii.
Dacă în excursiile cu copiii tihna de dimineață însemna 30 de minute “furate” înainte de a se trezi la viață tabăra, de data aceasta ne-am delectat pe îndelete sufletele amintindu-ne ca Designer-ul naturii este și Designer-ul nostru. Nu la fel de vizibil, dar la fel de adevărat, este că purtăm în noi și între noi aceeași diversitate și complexitate pe care o întâlnim în natură. Și dacă varietatea de forme , culori și texturi ne încântă ochiul când privim în jurul nostru, nu mai puțin încântătoare este și “coloratura” grupului nostru.
Cunoscutul explorator Edmund Hillary spunea că “nu muntele îl cucerim, ci pe noi înșine”. Așa a fost și în cazul nostru: de bunăvoie sau forțați de împrejurări ne-am depășit limite de tot felul, din care doar unele au legatură cu provocarea fizică. De la dormitul în cort și drumețitul prin ploaie, la împrietenirea fobicilor cu obiectul fobiei lor (șopârle și câini), – sau cel puțin tolerarea lor – fiecare și-a lărgit câte putin zona de confort , și ne simtim îmbogătiti prin asta. Din highlight-urile voluntarilor: glumele spuse seara la foc, “vânătoarea” de ciuperci comestibile, descoperirea unei “oaze” cu nisip de plajă în inima munților și gulasul fierbinte care ne aştepta la sfârșitul celor 13 kilometri de circuit spre vârful Vlădeasa.
Și pentru că orice experiență faină cere un “bis”, am repus în scenă escapada, la scară mică, în weekendul următor:
Sperăm ca împreună cu dragul și respectul pentru natură am crescut și în apreciere și prețuire unul pentru celălalt, înțelegând ceva mai bine farmecul diversității.
Rebeca Sticea