A trecut un an întreg. Un an în care am luat un oarecare tip de pauză de la ceea ce înseamnă comunitatea creștină. Nu a fost o pauză intenționată sau ceva ce am realizat foarte clar pe măsură ce se întâmpla, ci mai degrabă a fost un rezultat al unei alte alegeri pentru a câștiga ceva în schimb. Mai concret, am avut șansa și marea binecuvântare de a studia un an arhitectura tocmai în centrul unde ea si-a avut bazele în trecut și s-a dezvoltat în mod extraordinar, și anume la Roma în Italia.

În acest timp am simțit treptat cum a crescut în mine o nevoie, o sete de a fi din nou în mijlocul oamenilor lui Dumnezeu. De a ne închina împreună, de a împărtăși probleme, îngrijorări, planuri, de a fi vulnerabili, de a râde împreună într-o libertate pe care doar în Hristos o poți găsi cu adevărat. Din acest motiv am simțit retreatul cu voluntarii ce tocmai s-a încheiat ca o gură de aer proaspăt pe care abia am așteptat să o respir. Nebunia culorilor de toamnă, aerul de munte și căldura neașteptată au contribuit exponențial timpului nostru împreună.

Mă simt cel puțin extraordinar de binecuvântată să fiu înapoi în familie și entuziasmată de noul capitol în care am intrat împreună ca fundație!

Miriam Pop