În 2015 mi-am luat un inel cu o broscuță țestoasă pentru a-mi amiti să încetinesc ritmul vieții mele cât îmi stă în putință. Să o iau pas cu pas. Încet, dar înainte. Weekendul acesta a fost unul din acele momente de oprire și deconectare de care aveam mare nevoie. Ne-am retras o mână de oameni între munți, oameni atât de diferiți, dar pe care îi aduce împreună un scop și o dragoste comună.
În ieșirea noastră de la Someșu Rece, cel mai mult mi-a plăcut oprirea în dreptul momentului creației noastre, a fiecăruia. Am meditat și ne-am întrebat care a fost expresia lui Dumnezeu atunci când ne-a făcut. Care au fost gândurile Lui? Ce vise avea în minte pentru noi atunci când ne-a modelat personalitatea, când a pus în noi talente specifice? Ce discuții au avut loc între Tată, Fiu și Duh când ne priveau? Ne-am dat seama că atunci când ne aducem amite cine e El și cine suntem noi, ne odihnim în lucrurile astea și ne repoziționăm pe traiectoria Lui.
Hai să ne încetinim mersul și pe mai departe. Știe broscuța țestoasă ce știe. Nu degeaba se află printre cele mai longevive animale pe pe pământ.
Simina Morar
