Copiii sărbătorind un Copil…

Am început întâlnirile lunare de anul acesta cu copiii din casele de tip familial, Teaca și din centrul pentru protecţia copilului, Beclean. Împreună vrem să urmărim un plan de dezvoltare personală adaptat vârstei pentru a ajuta copiii să conştientizeze valorile lor personale şi să încerce să facă paşi mici înspre dezvoltarea lor în vederea unei ulterioare întegrări.

Lecţiile urmează setul de 15 legi ale dezvoltării personale elaborate de John C. Maxwell şi am început cu copiii prima lecţie intitulată “Vreau!” care dezvăluie importanţa motivaţiei şi disciplinei. A doua lecţie s’a concentrat pe importanţa conştientizării abilităţilor personale şi a reflecţiei având titlul “Oglindă, oglinjoară…”. Împreună cu copiii încercăm, pas cu pas, să le ghidăm eforturile înspre dezvoltarea personală.

Sună serios, aşa’i? Chiar dacă ne ocupăm de lucruri serioase nu uităm să ne şi distrăm împreună! Uitaţi’vă!

Copiii, împărţiţi pe categorii de vărstă, au petrecut împreună cu echipa de voluntari un timp frumos, cu povestioare cu tâlc, jocuri şi lucru manual. Lucrurile confecţionate manual de copii au fost folosite la târgul Emerson, copiii renunţând la plăcerea de a păstra un ren făcut cu mâinile lor în schimbul unei recompense viitoare. Sacrificiul lor nu a rămas fără răspuns şi lucrurile realizate manual de ei au fost răsplătite de donaţii speciale din partea unor oameni cu inimă mare.

Toate lucrurile lucrează împreună spre binele acestor copiii minunaţi!

Gina Şipoş